Care sunt criteriile de eligibilitate?
1. În noua variantă a programului Prima Casă, proprietarii care deţin o locuinţă cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 mp, pot accesa un credit ipotecar garantat de stat pentru a cumpăra o locuinţă cu o suprafaţă mai mare;
2. Clienţii care deţin cote părţi dintr-o locuinţă vor putea beneficia de credite garantate de stat pentru a achiziţiona diferenţa de cote-părţi;
3. Ai dreptul să achiziţionezi în cadrul Programului o singură locuinţă finalizată, aflată pe teritoriul României, înscrisă în cartea funciară în condiţiile legii sau să construieşti o casă, singur sau împreună cu alte persoane, respectând reglementările în vigoare referitoare la programul Prima casă;
4. Trebuie să dispui de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a locuinţei şi/sau suma care acoperă diferenţa dintre preţul de achiziţie a locuinţei rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare şi finanţarea garantată;
5. Trebuie să îndeplineşti condiţiile specifice prevăzute în cadrul normelor interne de creditare ale finanţatorilor;
6. Te obligi să constitui un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu trei rate de dobândă, valabil pe întreaga durată a finanţării;
7. Te obligi să nu înstrăinezi locuinţa achiziţionată în primii cinci ani de la data dobândirii. După expirarea acestui termen, în cazul preluării contractului de credit de către un terţ, acesta trebuie să întrunească criteriile de eligibilitate a beneficiarilor Programului;
8. Te obligi să asiguri locuinţa achiziţionată din finanţarea garantată împotriva tuturor riscurilor şi desemnezi statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, ca beneficiar al poliţei de asigurare, pe toată durata finanţării;
9. Cumperi o casă mai bine izolată termic, cu certificat energetic. Locuinţa pe care o achiziţionezi în cadrul Programului se încadrează într-una dintre clasele A, B sau C de eficienţă energetică, condiţie aplicabilă începând cu data intrării în vigoare a prevederilor art. 23 din Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, cu modificările ulterioare.
7 paşi pentru obţinerea unui credit garantat de Stat pentru CUMPĂRAREA unei locuinţe
Fiecare potenţial client trebuie să parcurgă şapte paşi, depunând dosare la două instituţii: banca şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii.
1. Calculează-ţi bugetul şi ratele lunare pe care le poţi plăti conform veniturilor tale; chiar dacă plafonul creditului garantat de stat este de maximum 60.000 euro pentru locuinţele existente, 70.0000 euro pentru locuinţele noi şi 75.000 euro pentru construcţia de la zero unei locuinţe, creditul tău poate fi mai mic sau mai mare, în funcţie de veniturile lunare sau de avansul pe care îl ai.
2. Caută oferte de locuinţe noi sau vechi, care se încadrează în acest buget.
3. După ce te-ai hotărât ce locuinţă îţi vei cumpăra prin programul Prima casă 4, trebuie să îţi faci dosarul pe care urmează să îl prezinţi la bancă.
Documente necesare:
· cerere de credit;
- declaraţie pe propria răspundere conform căreia solicitantul îndeplineşte toate condiţiile stabilite;
- documente care să ateste veniturile realizate;
- certificat de căsătorie sau hotărâre de divorţ - dacă este cazul, în original şi copie
- fişa fiscală sau declaraţia de venit pe anul anterior solicitării creditului;
- documente care atestă alte venituri realizate de solicitant din închirieri, dividende, venituri realizate în străinătate etc. şi care pot fi luate în calcul la determinarea capacităţii de rambursare
- precontract de vânzare-cumpărare al imobilului pentru care se doreşte finanţarea;
- actele de proprietate ale imobilului ce urmează să fie finanţat;
- raportul de evaluare pentru imobilul în cauză;
- dovada constituirii avansului;
- extras de carte funciară privind înscrierea proprietăţii;
- poliţa de asigurare a imobilului pentru care doreşti finanţare;
- copii ale contractelor de credit pentru cardurile de credit/descoperit de cont/linii de credit/alte tipuri de carduri - dacă este cazul.
4. Banca analizează dosarul şi îl aprobă. Drumul însă nu se sfârşeşte aici.
5. Dacă răspunsul băncii este pozitiv, dosarul va pleca spre Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, unde cererea ta este din nou analizată, de această dată de reprezentanţii statului. Potrivit site-ului www.fngcimm.ro, dosarul trebuie să cuprindă mai multe documente:
· solicitarea de garantare semnată şi ştampilată de finanţator, după aprobarea finanţării;
- documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum şi al soţului/soţiei, dacă este/sunt căsătorit/căsătoriţi, în copie certificată;
- declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului;
- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătură privată cu dată certă / legalizare semnături, în copie certificată;
- extras de carte funciară privind locuinţa ce urmează să fie achiziţionată din finanţare, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data solicitării de garantare, în original, actualizat în ceea ce priveşte datele de identificare ale imobilului;
- certificatul de eficienţă energetică pentru una dintre clasele A, B sau C de eficienţă energetică, începând cu data intrării în vigoare a prevederilor art. 23 din Legea nr. 372/2005, cu modificările ulterioare, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.
6. FNGCIMM procesează dosarul şi verifică documentele. Rezultatul este afişat pe site-ul instituţiei şi este comunicat băncii.
7. După ce FNGCIMM aprobă dosarul, beneficiarul este chemat la bancă şi trece la semnarea contractului de credit ipotecar şi a contractului de vânzare - cumpărare a locuinţei.
Ce fel de locuinţe se pot cumpăra sau construi prin Prima casă 4?
În cadrul programului Prima casă 4 pot fi achiziţionate:
1. locuinţe finalizate, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite şi date în exploatare prin programele derulate de A.N.L.;
2. locuinţe nefinalizate, aflate în diverse faze de construcţie, destinate achiziţionării după finalizare, inclusiv cele construite prin programele derulate de A.N.L.;
3. locuinţe noi, destinate achiziţionării după finalizare, inclusiv cele construite prin programele derulate de A.N.L.
De asemenea, Prima casă 4 vă dă ocazia să vă construiţi propria casă. Este vorba despre:
a. locuinţe care urmează să se construiască de către beneficiari individuali, inclusiv cele care se construiesc prin programele derulate de A.N.L.;
b. locuinţe care urmează să se construiască prin asociaţii fără personalitate juridică constituite de minimum doi beneficiari. Condiţia obligatorie este că măcar unul din ei să fie proprietarul terenului pe care se construieşte locuinţa colectivă.
Care este suma maximă pe care o puteţi primi?
Plafonul maxim în cadrul programului Prima Casă 4 a rămas acelaşi ca şi în 2010:
- 60.000 euro, când se achiziţionează o locuinţă veche.
- 70.000 de euro - pentru o locuinţă nouă
- 75.000 de euro - pentru o locuinţă colectivă construită de la zero
Dacă locuinţa pe care doriţi să o achiziţionaţi este mai scumpă, va trebui să suportaţi diferenţa de bani.
În cazul în care vreţi să CUMPĂRAŢI o locuinţă, Fondul Naţional de Garantare ia în calcul valoarea maximă a garanţiilor în felul următor:
a) pentru locuinţele finalizate, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite şi date în exploatare prin programele derulate de A.N.L. şi pentru locuinţele nefinalizate, aflate în diverse faze de construcţie, destinate achiziţionării după finalizare, inclusiv cele construite prin programele derulate de A.N.L.
- maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare, dacă preţul de achiziţie a locuinţei este mai mic sau egal cu 60.000 euro, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare sau echivalentul în lei la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României valabil la data aprobării solicitării de garantare.
- maximum 57.000 euro, dacă preţul de achiziţie a locuinţei este mai mare de 60.000 euro, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare. Raportul de evaluare va fi întocmit de un evaluator autorizat, agreat de Finanţator;
b) pentru locuinţele noi, destinate achiziţionării după finalizare, inclusiv cele construite prin programele derulate de A.N.L.
- maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei, dacă preţul de achiziţie a locuinţei este mai mic sau egal cu 70.000 euro
- maximum 66.500 euro, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei, dacă preţul de achiziţie a locuinţei este mai mare de 70.000 euro
ATENŢIE: Raportul de evaluare va fi întocmit de un evaluator autorizat, agreat de Finanţator.
c) Pentru locuinţe colective, care urmează să fie construite prin asociaţii fără personalitate juridică, constituite de minimum doi beneficiari (în baza autorizaţiilor de construire eliberate după data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 119/2010, respectiv 22 februarie 2010)
- maximum 95% din valoarea prevăzută în contractul de construire a locuinţei, mai mică sau egală cu 75.000 euro, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din devizul estimativ de lucrări, anexă la contractul de construire a locuinţei
- 71.250 euro, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din devizul estimativ de lucrări, dacă valoarea de construcţie a locuinţei este mai mare de 75.000 euro.
Paşii pentru obţinerea unui credit garantat de stat pentru CONSTRUIREA unei case
În cazul în care te-ai hotărât să contractezi un credit prin programul Prima Casă pentru a-ţi construi o casă, trebuie să ştii că e ceva mai complicat.
1. La bancă va trebui să mergi cu un dosar consistent, care să cuprindă:
a) Cererea de credit;
b) Documente care să ateste veniturile realizate şi fişa fiscală sau declaraţia de venit pe anul anterior solicitării creditului, depuse la Administraţia Financiară (după caz);
c) Dovada că dispui de aport propriu de minimum 5% din valoarea costului de construire a locuinţei;
d) Dovada că eşti dispus să faci un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egala cu 3 rate de dobândă;
e) Declaraţie pe proprie răspundere a beneficiarului/beneficiarilor că terenul nu este revendicat conform Legii 10/2001şi că nu există litigii în legătură cu acesta;
f) Extras de carte funciară din care să rezulte că terenul este liber sarcini şi în care să fie înscrisă autorizaţia de construire;
g) Copia actului de proprietate asupra terenului deţinut de beneficiarul individual sau de unul dintre beneficiari în cazul în care există o asociere în acest sens, şi documentaţia cadastrală corespunzătoare;
h) Contract de antrepriză încheiat cu o societate de construcţii, în calitate de antreprenor general al imobilului, cu anexă devizul estimativ al lucrărilor; acesta trebuie să prevadă obligaţia antreprenorului general de a finaliza construcţia locuinţei în termen de cel mult 18 luni de la data efectuării primei trageri din finanţarea garantată. Contractul poate fi modificat, în sensul prelungirii termenului cu cel mult 12 luni.
i) Contractul valabil încheiat cu un diriginte de şantier autorizat; criteriul este aplicabil în cazurile în care angajarea unui diriginte de şantier este obligatorie potrivit legii;
j) Autorizaţia de construire a locuinţei în cadrul Programului valabilă, precum toate avizele şi acordurile necesare conform legii;
k) Certificat de urbanism;
l) Proiect tehnic şi detaliile de execuţie a lucrării (inclusiv graficul temporal de eşalonare a lucrărilor, prezentat cel mai târziu la finalizarea primului stadiu, înainte de prima tranşă de plată), întocmite conform legii;
m) Bugetul iniţial pentru construcţie şi utilajele aferente construcţiei;
n) Certificat de atestare fiscală eliberat la cererea constructorului, care atestă împrejurarea că acesta nu înregistrează restanţe mai mari de 60 de zile la plata obligaţiilor faţă de bugetul general consolidat;
o) Dovada constituirii garanţiei de bună execuţie de către antreprenorul general, în cuantum de 10% din valoarea totală a devizului estimativ de lucrări, sub forma unei scrisori de garanţie bancară de bună execuţie;
p) Declaraţia pe propria răspundere, autentificată, potrivit căreia solicitantul/solicitanţii declară că până la data solicitării creditului nu a deţinut şi nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită.
2. Banca este gata să îţi acorde împrumutul? Dosarul tău va pleca la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi trebuie să cuprindă:
A. Pentru beneficiarii care construiesc o singură locuinţă în regim individual:
a) solicitarea de garantare semnată şi ştampilată de finanţator, după aprobarea finanţării;
b) documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum şi al soţului/soţiei, dacă este/sunt căsătorit/căsătoriţi, în copie certificată;
c) declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului/beneficiarilor;
d) extras de carte funciară privind terenul pe care urmează să se construiască locuinţa, în care să fie notată autorizaţia de construire, în original.
B. Pentru beneficiarii constituiţi în asociaţii fără personalitate juridică, alcătuite din minimum doi beneficiari, care construiesc o singură locuinţă pentru fiecare dintre aceştia:
a) solicitarea de garantare semnată şi ştampilată de finanţator după aprobarea finanţării;
b) documentul de identitate pentru fiecare beneficiar membru al asociaţiei, precum şi al soţului/soţiei fiecăruia, în copie certificată;
c) declaraţia pe propria răspundere pentru fiecare beneficiar membru al asociaţiei;
d) extras de carte funciară privind terenul pe care urmează să se construiască locuinţa, în care să fie notată autorizaţia de construire, în original, actualizat în ceea ce priveşte datele de identificare ale imobilului.
3. După primirea aprobării FNGCIMM, se trece la semnarea contractului de credit ipotecar.
De reţinut!
Banca nu dă beneficiarului banii în mână, ci plăteşte constructorul pe etape, în funcţie de cum evoluează lucrările de construcţie.
Nu se pot construi case în regie proprie, ci doar prin firme autorizate.